Părere despre finala Eurovision 2017

Finala Eurovision este probabil lucrul care mă reprezintă cel mai mult, fără de care viaţa mea nu ar mai fi la fel. Pentru mine, este noaptea care valorează mai mult decât orice, mai mult şi decât ziua mea de naştere, Crăciunul sau noaptea dintre ani. Este perfect normal să-mi aştern gândurile şi părerile cu privire la o aşa seară pe acest blog. Am încercat să o privesc cu cât mai mult obiectivism ; ce a ieşit, trageţi voi concluziile.

Ca o patriotă ce ar trebui să fiu, ţin să felicit România şi să le mulţumesc Ilincăi şi lui Alex că în anul 2017, după 7 ani de zile, ne-au adus în top 10, pe locul 7. Fix la acest loc mă aşteptam, aşa că mă declar mai mult decât mulţumită. Se vede că au muncit, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Mulţumim tuturor europenilor că au votat yodelul şi ne-au clasat în primii 5.

 

 

De juriu nu are rost să mai spun mare lucru… oricât va dăinui acest concurs, eu voi fi total contra „juriului de specialitate”. Este al treilea an la rând când mă dezamăgeşte absolut complet: dacă în 2015 şi 2016 mi-a „nenorocit” favoritele (nu numai ale mele, ci şi ale publicului european/australian), nu a ezitat să facă acelaşi lucru şi cu noi anul acesta. Dacă era după ei, nici măcar nu „pupam” finala, ce să mai… Consider că în acest concurs ar trebui să conteze 100% părerea celor de acasă, aşa cum se întâmpla până în 2009. Doar publicul mai menţine flacăra vie a concursului.

Fraţii de peste Prut au fost surpriza anului, cred. Îi felicit şi pe ei pentru piesa catchy înscrisă în concurs, care m-a atras de la bun început, pentru energia membrilor şi momentul plin de viaţă pus în scena de la Kiev. Sunstroke Project, felicitările mele! Aţi fost fantastici şi vă meritaţi pe deplin locul pe podium. Aţi scris istorie pentru Republica Moldova.

 

 

Fiecare lucru are suişuri şi coborâşuri. Iar după atâta voie bună, era inevitabil să nu se ivească şi un moment mai puţin plăcut, uşor şocant: anunţul făcut de Ofer Nachshon (spokesperson-ul Israelului de ceva ani buni), prin care ne spune cu un mare regret că televiziunea naţională a Israelului se închide după transmisia concursului. Ceea ce m-a făcut să mă gândesc la faptul că Israel nu va mai participa în următorii ani, asta până când o altă televiziune din Israel va adera la EBU. E ca şi cum un bun prieten va pleca peste mări şi ţări şi nu-l voi mai vedea mult timp, poate niciodată. Mulţumesc Israelului pentru ultimii patru ani mai ales,  în care a trimis piese care nu s-au clintit din playlistul meu.

 

Alt lucru despre care merită să vorbesc este, evident, victoria Portugaliei, Mulţi dintre voi nu mă veţi înţelege, însă recunosc că mi-au dat 2-3 lacrimi de fericire când am văzut că arta şi emoţia au învins. 2017 este primul an, din 2012 încoace, în care îmi câştigă favoritul şi mai că uitasem cum este acest sentiment. Un fapt surprinzător: nu am ţinut de la bun început cu #Salvadorable , aşa cum am făcut-o cu ceilalţi favoriţi din anii trecuţi. Dacă la început „Amar Pelos Dois” mi se părea o glumă şi nu înţelegeam hype-ul din jurul melodiei, cu timpul m-am ataşat mult de ea deoarece îmi găseam şi încă găsesc liniştea în ea. Salvador mi-a demonstrat că nu contează ce crede majoritatea lumii despre tine (nu stau să spun cum îl caracterizează una lume, nu e frumos), atâta timp cât crezi cu tărie în visul tău de a scrie istorie pentru ţara ta şi emani toată emoţia din lume în doar 3 minute, poţi muta şi munţii din loc. Bravo, Portugalia! Se poate!!!

 

 

Nu în ultimul rând, trebuie să mulţumesc şi Ucrainei pentru show-ul adus! Dacă la început nu am fost de acord nici cu găzduirea concursului de către vecina noastră, nici cu politica ei prin care a făcut Rusia să se retragă, unde mai pui că aveam maaaaaaaari dubii cu privire la organizare, show-ul a fost onorabil, iar Ucraina nu s-a descurcat rău, pentru o ţară care a avut mari probleme acum trei ani.

În încheiere, aştept cu nerăbdare ce ne rezervă 2018. Este puţin frustrant că aşteptăm un an întreg pentru doar trei zile, dar acesta este unul dintre factorii care ne fac să preţuim acest concurs.

See you în Lisbon!

Lots of love, G. Eftodi

15181480_1285270498191399_7604603116076334976_n

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s